Roxana Bejinariu
Roxana Bejinariu is the founder of The Anonymous Gallery, a space dedicated to discovering and promoting art that would otherwise remain anonymous. Roxana does work that no one else in the field of fine arts does anymore. She rescues paintings from places where, often, their physical integrity is in danger and brings them back into the public circuit. She scours flea markets, goes to people's homes and gives new life to painters forgotten by history and works that would otherwise be lost, giving them their deserved place back in the public circuit.
Cine ești, dincolo de titluri? Cum te-ai descrie, dincolo de meserie sau funcție?
O femeie îndrăgostită irecuperabil de frumos, careia îi place să râdă si să vadă lucruri care nu se iau foarte tare în serios. Uneori idealistă, adesea curioasă, mereu în căutare de sens și sinceritate.
Care este povestea ta? Dacă te-ai opri o clipă și ai privi în urmă la drumul tău, ce momente, oameni sau alegeri simți că te-au adus unde ești azi?
Cred că drumul meu s-a construit dintr-un amestec de căutări, încercări și un idealism care, recunosc, poate părea uneori naiv (râde). Am vrut să fiu multe lucruri de-a lungul timpului, iar asta mi-a oferit privilegiul de a acumula experiență și cunoștințe din mai multe zone creative – toate m-au adus în punctul în care sunt azi.
Înainte de a fonda Anonymous Gallery, am cochetat cu ideea de a deveni arhitectă și, în liceu, m-am pregătit în direcția aceea. Apoi m-am răzgândit și m-am întors la prima mea iubire: scrisul. Am urmat Secția de Scriere Dramatică la UNATC și, în paralel, am lucrat câțiva ani buni în comunicare. Toate aceste etape au avut sensul lor și, împreună, au devenit fundația a ceea ce fac acum.
Ce te face să simți că îți urmezi drumul tău, autentic?
Faptul că sunt foarte bine cu mine, că nu simt că am compromis ceva sau că regret caile pe care am decis să nu merg. Când ceea ce faci îți dă energie și nu o consumă, știi că ești pe drumul tău.
Ce crezi că te diferențiază în felul în care faci ceea ce faci?
Cred că dorința sinceră de a democratiza arta. Nu mă interesează exclusiv colecționarii sau galeriile sofisticate – îmi pasă să ajungă și la cei care cred că „nu se pricep” sau că „nu e pentru ei”. Arta ar trebui sa fie un drept, nu un lux.
De unde vine pasiunea ta? Ți-o amintești din copilărie, de la cineva anume?
Cred că fascinația a fost acolo dintotdeauna. Poate o să radeti, dar am realizat cât de mult mă atrage arta urmărind Teleenciclopedia, când eram foarte mică. Secțiunile despre artă mă hipnotizau pana intr-atat incat nu mai auzeam ce imi spuneau parintii. Apoi, soțul celei mai bune prietene ale mamei picta, iar casa lor era plină de lucrări. În bucătărie era o lucrare mare, iar mama își amintește că îl întrebam deseori: Tu ai pictat asta? Cred că îmi era greu să cred că cineva atât de aproape de mine ar fi putut face ceva atât de magic.
Ce oameni, locuri sau întâmplări ți-au modelat parcursul? Ai avut vreodată sentimentul că alegerea ta nu e „valoroasă” pentru alții? Cum ai depășit acel moment?
În familia mea, înclinațiile artistice sunt mai degrabă văzute ca un hobby plăcut. Talentul este foarte apreciat, dar nu ești încurajat să îl transformi într-o meserie (râde). Cred că toată lumea se aștepta să am o carieră ceva mai clasică, preferabil în domeniul juridic, ca multe dintre rudele mele, dar din fericire pentru mine, nu am simțit niciodată că trebuie să fac ce se așteaptă de la mine.
Părinții mei știau că am să fac ce vreau și, în realitate, m-au susținut în toate căutările mele pe care le-am avut de-a lungul anilor.
Adevărul este că, chiar și atunci când faci fix ce vrei, tot rămâne o urmă de îndoială care îți umbreste satisfacția, dar am învățat că validarea cea mai importantă vine din interior, din bucuria de a face ceea ce simți că te definește.
Ce înseamnă pentru tine să creezi/ construiești/ descoperi?
Înseamnă auto-cunoaștere, conectare cu partea din mine care se simte cea mai aproape de cine simt eu că sunt cu adevărat.
Ce vrei să transmiți prin munca ta?
Că arta nu trebuie să fie intimidantă. Că frumusețea nu e doar în numele mari sau în spațiile sterile, ci în poveste, în curajul de a te exprima, în vulnerabilitate de a te pune acolo în fata celorlalti.
Ai o rutină sau un ritual care te ajută să te reconectezi cu sensul a ceea ce faci?
Da, de câțiva ani meditez, iar de câteva luni am descoperit Qigong, pe care nu obosesc în a-l recomanda tuturor. O cană din ceaiul meu verde preferat și jumătate de oră în care să îmi notez gândurile și sunt ready to go.
Ce înseamnă pentru tine să fii vizibilă? E o nevoie, o provocare, o alegere?
Nu este o nevoie, dar înțeleg că uneori trebuie să fii acolo, în față, pentru a face loc și altora. Mă simt mai confortabil în culise, dar am învățat să accept lumina, chiar să mă bucur uneori de ea.
Ți s-a întâmplat să fii subestimată pentru că ești femeie?
Din fericire, nu. Am fost înconjurată de oameni care m-au tratat cu respect, indiferent de gen.
Ce ai vrea să se schimbe în societate pentru ca munca femeilor ca tine să fie mai susținută?
Aș vrea să nu mai fim întrebate „cum reușim să le facem pe toate”. Nimeni nu întreabă asta un bărbat. Aș vrea ca succesul nostru să nu fie văzut ca o excepție, ci ca o normalitate.
Care e legătura ta cu patrimoniul, cultura, natura, tradiția?
Am un respect adânc pentru tot ce a fost construit cu sens, cu răbdare, cu mult mestesug. Îmi place să recunosc în prezent urmele trecutului – în clădiri, în muzică, în obiecte. Mă inspiră.
Ce înseamnă comunitatea pentru tine? Ai o comunitate de sprijin?
Am norocul să am în jurul meu oameni care mă susțin, care cred în mine chiar și când nu sunt sigură. Și galeria în sine a devenit un nucleu de comunitate – artiști, vizitatori, curioși care se adună în jurul ideii că arta e pentru toți.
Ce simți că lași în urmă, ce „fir magic” duci mai departe?
Sper că las în urmă convingerea că arta poate fi accesibilă fără să-și piardă profunzimea. Că frumusețea nu e rezervată unei elite și că întrebările sunt la fel de valoroase ca răspunsurile.
Dacă ai putea păstra o imagine care te definește, care ar fi aceea?
Un spațiu luminos, plin de lucrări, cu oameni care se simt bine, care zâmbesc si care se opresc în fața unei picturi fără teamă că nu „o înțeleg”.
Dacă ai putea lăsa un mesaj pentru o altă femeie care acum își începe drumul, care ar fi acela?
Să își asculte mereu intuiția și să nu-și ceară niciodată scuze pentru că vrea ceva diferit.
