Livia Creț

Cine ești, dincolo de titluri? Cum te-ai descrie, dincolo de meserie sau funcție?​

Plină de pasiune, cu precădere pentru literatură și scrierea de ficțiune. Apoi, sunt o mare împătimită a snookerului și ascult cu orice ocazie muzică la căștile mele violet – rock, indie, folk sau Miley Cyrus (die-hard fan).

Sunt o persoană creativă care știe ce-i place. Știu actorii și actrițele pe care îi găsesc talentați și îi admir, știu ce autori și autoare îmi plac, dar acord șanse și celor pe care nu îi/le cunosc, știu trupele pe care vreau să le ascult live. Altfel spus, mă plasez la intersecția tuturor tipurilor de artă, gravitând către fiecare și găsind moduri de îmbogățire sufletească și intelectuală prin accesarea lor.

Principiul care îmi ghidează busola morală este onestitatea și îl aplic în toate relațiile și contextele.

​

Care este povestea ta? Dacă te-ai opri o clipă și ai privi în urmă la drumul tău, ce momente, oameni sau alegeri simți că te-au adus unde ești azi?​​

E mereu vorba de cauză și efect, chiar dacă uneori nu cunoaștem cauza, iar alteori nu vedem efectele imediate. Dar privind acum în retrospectivă, văd niște sfere de lumină care sunt simboluri pentru momentele cruciale care m-au adus unde sunt azi.

Faptul că am urmat cursurile Facultății de Istorie și Filosofie la Cluj (specializarea filosofie), m-a determinat să mă interesez de filosofia franceză, ceea ce m-a împins să aplic pentru o mobilitate Erasmus la Université de Poitiers din Franța. Acolo, pe lângă antrenamentul limbii franceze, am descoperit o cultură despre care îmi doream să învăț cât mai mult, pentru ca în final să mă pot integra.După ce am absolvit filosofia, la un an distanță am fost acceptată la filiala din Paris a University of Kent pentru un program de masterat în Creative Writing (scriere creativă). Acest lucru mi-a dat prețioasa oportunitate de a petrece un an la Paris, integrându-mă în cultura franceză așa cum mi-am dorit încă din timpul licenței.

Pe lângă profesorii și colegii cu care interacționam, la nivel inconștient formam legături cu toți predecesorii literari care au trăit și și-au scris la Paris unele dintre cele mai mari opere (de exemplu: Simone de Beauvoir, Jean-Paul Sartre, Ernest Hemingway, F. Scott și Zelda Fitzgerald). În plus, am făcut parte din comunitatea internațională de scriitori emergenți de la Paris. Ne întâlneam la open mic-uri, lansări de reviste sau întâlniri cu autori. Datorită participării active pe scena literară, am cunoscut-o pe Amy Han, scriitoare și fondatoarea studioului de scriere creativă Words of a Feather din Melbourne, Australia, care era și ea la Paris în acea perioadă. Rodul prieteniei noastre și a dorinței de a pune bazele unor comunități creative peste tot în lume a fost deschiderea filialei Words of a Feather România în Oradea, la început de 2024.

​

Ce te face să simți că îți urmezi drumul tău, autentic?​

Conversațiile pe care le am cu persoanele din comunitatea Words of a Feather România în timpul sau după atelierele de scriere creativă și alte evenimente. Discutând cu participantele (*folosesc genul feminin pentru că, în 99% din cazuri, doar femeile participă la atelierele mele), îmi aduc aminte de ce îmi doresc să fac ceea ce fac, ce rost au atelierele, cu ce rămân ele după, de ce avem nevoie de creativitate și un spațiu non-elitist de exprimare.

Drumul meu e pavat cu multe colaborări și schimburi de idei, așa cum cred că ar trebui să fie într-o comunitate. De-a lungul celui un an și jumătate de când îmi desfășor activitatea, între noi (între mine și participante și între ele) s-a format un sistem de susținere reciprocă, de întrajutorare, ba chiar am devenit prietene. Comunitatea pe care o avem și care crește prin noi este ceea ce mă face să cred că cimentez un drum autentic.

​​

De unde vine pasiunea ta? Ți-o amintești din copilărie, de la cineva anume?

Nu mi-au fost citite povești înainte de culcare, nu am fost crescută într-o familie cu bibliotecă, însă am simțit mereu o nepotrivire între mine și cei din jur, în comuna în care am crescut. Această nepotrivire am încercat să o reglez mutându-mă la Oradea pentru liceu, unde speram să găsesc un grup de oameni care să mă înțeleagă.

Dar înainte să mă mut, am început să aplic un „bandaj” improvizat rănii provenite din faptul că nu eram înțeleasă, că nu îmi găseam semeni. Bandajul a constat în ore și zile petrecute citind până târziu serii de romane fantasy și scrierea de poezii, alăturate la vremea aceea desenelor. În școala generală eram foarte pasionată de desen, motiv pentru care am și absolvit Liceul de Arte din Oradea. Dar arta pentru mine era un fel de a-mi arăta admirația față de ceea ce îmi plăcea, pe când poezia era o supapă a supărărilor mele, oricât de infantile ar fi fost ele.

Așadar, cred că pasiunea pentru scris, în cazul meu, a izvorât dintr-o nevoie imperioasă de a fi înțeleasă și ascultată; prin cuvânt îmi canalizam emoțiile grele, gândurile negre, nepotrivirea esențială dintre mine și locul în care m-am născut.

Iar lipsa persoanelor cu care să pot face schimb de idei este ceea ce a stat, cred, la baza dorinței de a crea o comunitate de oameni creativi, odată întoarsă din Franța, la ani distanță față de momentul și circumstanțele care au deschis inițial rana.

​

Ai avut vreodată sentimentul că alegerea ta nu e „valoroasă” pentru alții? Cum ai depășit acel moment?​

Cred că fiecare dintre noi, cei care încercăm să clădim ceva autentic, prin forțe proprii la început, are de-a face cu sentimentul acela prin care ne autosabotăm și ne spunem că ceea ce facem nu contează, de fapt, așa mult pe cât vrem noi să credem.

M-am lovit de acest sentiment de mai multe ori în viață, începând cu alegerea de a merge la Liceul de Arte, apoi alegerea de a studia filosofia și, în final, aceea de a face un masterat în Creative Writing. Mulți oameni nu mi-au înțeles și încă nu îmi înțeleg parcursul sau ceea ce fac. În ultimii ani paleta de servicii și oferta de job-uri disponibile s-a extins masiv, astfel că unii oameni sunt doar curioși atunci când întreabă „Ce se întâmplă la un atelier de scriere creativă?” Sigur, există și alții care judecă și nu văd rostul unor astfel de ateliere, dar balansând prejudecățile cu încrederea pe care mi-o transmit participanții la evenimentele mele, ele pălesc. Astfel, ajung să mă stabilizez și să-mi continui drumul, oricum ar fi văzut el din exterior.

​

Ce înseamnă pentru tine să creezi/ construiești/ descoperi?​

Când creez, mă refer la scrierea de ficțiune. Când construiesc, mă refer la comunitate, iar de descoperit, descopăr în fiecare zi – idei, oameni, stimuli noi.

La început, scriam ca să suplinesc o lipsă, însă pe parcurs, acea lipsă s-a risipit și am trecut la scrierea pentru a observa firea omenească – imperfectă, cu dureri, angoase, frici, defecte și pentru a înțelege ceva mai mult despre ea, odată intrată, prin cuvinte, în adâncimea problemei. Dar scrisul se desfășoară de cele mai multe ori în intimitatea autorului/autoarei, așadar este o practică singuratică. Cel puțin, asta e ideea romantizată despre scris. Deși este în parte adevărată, textul nu poate supraviețui autorului decât dacă acesta este văzut de alții și, mai cu seamă, discutat împreună cu oameni de încredere. A primi feedback este un element fără de care autorul nu poate continua, nu poate aduce textul la viață, pentru ca acesta să ajungă în mâinile și sufletele cititorilor. De aceea, va exista mereu nevoia de comunitate, fie că aceasta ia forma unui cenaclu literar, a unui club de lectură sau a unor ateliere de scriere creativă.

Mi-am dorit construirea unei comunități creative pentru a putea discuta texte, pe de o parte, și, pe de alta, pentru a scrie pornind de la alte opere, practici și stimuli, inspirându-mă din istoria literaturii și experiențe personale. Mai mult, mi-am dorit ca această comunitate să depășească limitele rigide care se regăsesc uneori în grupuri literare și să formăm un sistem de suport reciproc, ceea ce s-a și întâmplat.

​

Ce vrei să transmiți prin munca ta?

Convingerea că apartenența la o comunitate, indiferent care este aceasta, în funcție de pasiunile fiecăruia, este ceea ce ne menține umanitatea intactă în vremuri tulburi din punct de vedere socio-politic și economic, atunci când ne confruntăm cu dezastre naturale și în vreme ce pășim, chiar acum, cât scriu aceste rânduri, către un viitor hipertehnologizat.

În plus, îmi doresc să arăt cum, cel puțin la nivel micro, toate domeniile se intersectează cu literatura, astfel că aceasta va supraviețui, cred eu, chiar și în situații vitrege, ca cele pe care le trăim acum.​

​

Ce înseamnă pentru tine să fii vizibilă? E o nevoie, o provocare, o alegere?​

În primul rând, vorbim de o mare provocare pentru o persoană care (acum vorbesc de cazul meu) este mult mai preocupată de a face, a crea, a organiza decât de a duce vorba în lume despre ceea ce face.

Fiind focusată pe acțiune, uit că în era digitală este esențială vizibilitatea în online, astfel că de multe ori rămân în urmă cu postările sau ajung chiar să nu mai postez.

O realitate în care mă concentrez în mod singular pe a face este un scenariu idilic, dar irealizabil în epoca contemporană și nu reproșez nimănui acest lucru. Datorită mediului online, mult mai mulți oameni au acces la informație, inclusiv informații despre evenimente și oportunități culturale.

Doar de-aș putea să mă împart în două persoane, una axată pe marketing și una care să facă ce știe ea mai bine în comunitatea sa.

​

Ți s-a întâmplat să fii subestimată pentru că ești femeie?​

Da, mi s-a întâmplat în mod tacit în timpul unui eveniment la care am fost invitată. Scena literară este încă dominată de prezența masculină, iar uneori asta te poate face să dai înapoi, ca femeie. Prejudecăți vizavi de capacitățile femeilor, indiferent de domeniul de activitate, există. Totuși, mă încurajez să continui pe drumul meu fiind în contact cu femei care țin cluburi de carte (Bogdana / @bogdyt care ține un club de carte la librăria Humanitas din Cluj și Ligia / ligi.and.books care, la fel, ține un club de carte la Humanitas Oradea), care vorbesc despre cărți și ne reprezintă la evenimente literare (Ruxandra Gîdei / @4fara15) și urmărind activitatea femeilor care publică, sunt coordonatoare de colecții la edituri ș.a.md. 

​

Ce ai vrea să se schimbe în societate pentru ca munca femeilor ca tine să fie mai susținută?​

Cred că cel mai imediat și binevenit pas pe care ar putea să îl ia instituțiile de stat este să ofere platforme online pentru publicitatea organizațiilor culturale, iar acele platforme să fie moderate competent, astfel încât chiar să ajute la propagarea evenimentelor culturale, indiferent dacă munca este realizată de femei sau bărbați.

O altă modalitate de a susține sectorul cultural, de această dată cu accent pe literatură, este sponsorizarea unor granturi și rezidențe literare pentru scriitorii emergenți/nedebutați români. Astfel de inițiative sunt susținute financiar aproape integral din bani privați. Din păcate, literatura este unul din multele domenii subapreciate și prost subvenționate din catalogul cultural românesc.

​

Care e legătura ta cu patrimoniul, cultura, natura, tradiția? ​

În cazul meu, cultura este extensia mea și eu un mesager al ei. Fără oameni nu există cultură, iar fără mesageri nu există cine să spună povestea mai departe. Cred că scriitorii, fie că scriu ficțiune sau non-ficțiune, joacă un rol esențial în transmiterea și perpetuarea istoriilor oamenilor, ale popoarelor, ale culturilor ș.a.m.d.

Pe de o parte, ca scriitoare de ficțiune (proză scurtă) surprind atât portrete ale contemporaneității, cât și efectele trecutului asupra semenilor mei și mă întreb, ceea ce apare sau nu în text, ce viitor se poate întinde înaintea umanității. Prin scris, depun mărturie pentru ce este omul, din unghiurile accesibile mie, dar ofer și un pronostic, chiar dacă subiectiv, despre ce ne așteaptă mâine. Cărțile science-fiction au prezis de câteva ori dezvoltări tehnologice care s-au realizat în timp. Ceea ce poate prezice ficțiunea literară, pe de altă parte, este cum ne vor afecta umanitatea scenariile nefaste, ce chip va lua ea, brăzdată fiind de război, doliu, cataclisme.

Pe de altă parte, ca și persoană care a pus bazele unei comunități creative, legătura mea cu cultura se orientează mai mult către viitor. Persoanele care fac parte dintr-o comunitate răspândesc o mentalitate sănătoasă în societate, iar oamenii se pot schimba datorită contactului cu un reprezentant sau întemeietor al unei comunități și, apoi, ei pot crea la rândul lor „cuiburi” de întrajutorare și respect reciproc.

​​

Ce simți că lași în urmă, ce „fir magic” duci mai departe?​

Las în urma mea dovada că oamenii au nevoie de apartenență la un grup cu care împărtășesc valori și pasiuni și, ceea ce sper că va dăinui în urma atelierelor mele cu copii și adulți este dorința de a ține în viață partea ludică din noi și a rămâne conectați la partea tangibilă a lucrurilor, deoarece în ea regăsim o satisfacție mai mare decât în proiecția în digital; aici mă refer la obiceiul de a scrie de mână, a da pagină cu pagină când citim, a fi împreună cu un grup și a schimba idei live.

​

Dacă ai putea păstra o imagine care te definește, care ar fi aceea?

La masă cu un grup de scriitoare, ținând în mâna dreaptă stiloul meu drag cu finisaj de lemn și gravat cu petale de lotus, scriind despre ceea ce se întâmplă când, în aparență, „nu se întâmplă nimic”.

 

Dacă ai putea lăsa un mesaj pentru o altă femeie care acum își începe drumul, care ar fi acela?

Pe mood board-ul meu am un citat care mă aduce cu picioarele pe pământ de fiecare dată. E înspăimântător și încurajator în același timp:

„Modul în care ne petrecem zilele este, desigur, modul în care ne petrecem viața.” – Annie Dillard

Altfel spus, fiecare zi contează. Fiecare minut, fiecare oră. Dacă petreci destule zile așteptând, o să te trezești că ai așteptat toată viața invitația să faci ceea ce ți-ai dorit atât de tare să faci. Dar nu există nicio invitație specială. Nu trebuie să ceri permisiune nimănui ca să-ți începi drumul, așa că de ce nu începi acum? :)

P.S. Iubește-te și fii răbdătoare cu tine. Progresul nu e liniar și de învățat vom învăța până la adânci bătrâneți.

​​

​