Andreea Panait

Andreea Panait is a museographer and researcher, dedicated to the study of non-funerary crosses from the Bărăganului Plain. She traveled over 1,500 km across the country in search of these stone crosses, documenting, relocating and consolidating forgotten monuments, in an extensive doctoral research. She left Romania a heritage enriched with over 250 carved jewels.

Cine ești, dincolo de titluri? Cum te-ai descrie, dincolo de meserie sau funcție?

O întrebare dificilă! De ce? Pentru că meseria mea sunt Eu. Totuşi voi face o încercare. Andreea de dincolo de meserie este o femeie, o mamă, o luptătoare, o feministă în limitele moderate ale sintagmei. Este o fiică a mamei sale. Întotdeauna m-am considerat purtătoare a moştenirii lăsate de familia mea, mai ales familia maternă. Andreea este o fiinţă care preferă să râdă în loc să plângă, să îşi rezolve singură greutăţile. O fiinţă cu coaja tare, plină de oglinzi, a cărui suflet poartă focul cunoaşterii şi dorinţei de a cunoaşte, alături de plăcerea de a se juca logic cu cuvintele. O persoană care se bazează pe sine, pe un sine obiectiv. O persoană care consideră că poezia şi versurile sunt cel mai bun mod de a descrie stări şi suflete, mai ales propriile versuri. Dacă ar fi să mă căracterizez ar fi printr-o acţiune: Picurând albastrul/ De pe genele Infinitului/ Alerg febril/ Să culeg/ Roua Tăcerii.

Care este povestea ta? Dacă te-ai opri o clipă și ai privi în urmă la drumul tău, ce momente, oameni sau alegeri simți că te-au adus unde ești azi?

Fără să răsuflu aş spune că prima persoană care a ştiut să şlefuiască diamantul meu a fost mama. A tot şlefuit cu propriul suflet până a plecat în lumea celor drepţi. Întotdeauna au fost alegeri, dar puterea de a alege o anumită cale sau situaţie a fost sădită, plivită şi crescută de mama. Pe drumul de până aici au fost persoane care m-au ajutat, străini care au crezut in mine şi puterile mele şi m-au susţinut fără tăgadă. Cel mai bun mod de susţinere a fost încrederea în persoana mea şi respectul acordat. Aşa am înflorit până acum. Dacă ar fi să amintesc câţiva din cei care mi-au oferit încredere în propria persoană aş numi un mare Om, profesorul meu de istoria artei din facultate, domnul Tatai Baltă care a crezut în mine şi în nebunia de a face o lucrare pe şcoli străine de pictură din Moldova. Apoi urmează gazdele mele de la Alba (am stat în două locuri) dar vorbeau una cu alta şi se puneau de acord. Prima, tanti croitoreasa, alături de soţul ei, nenea Ionci, ungur, au avut curajul să mă lase să plătesc luna de găzduire în icoane pictate de mine. Nu i-am dezamăgit şi la o perioadă de timp am constatat cât de mult apreciau arta mea: cerându-le împrumut icoanele pentru o expoziţie în cadrul Universităţii am constatat că refuză pe considerentul că sunt prea preţioase să le lase să fie văzute. Alţi oameni pe care i-am apreciat au fost doamnele profesoare care m-a ghidat în lumea muzeologiei şi care au făcut un curs special pentru a imi răspunde la întrebările mele de studentă despre filigranul de hârtie. Urmează doctoratul. Sar puţin mai mult peste ani. Un om special care a avut curaj, mai mult decât mine, în a crede în persoana mea, a fost profesorul coordonator dnul Daniel Dumitran care a acceptat începerea cercetării mele la momentul la care aveam identificate doar 3 exemplare de cruci nonfunerare ajungând să suplimentez cu 194 de exemplare la final. Domnul Eugen Teodor şi Cezar Buiumaci care, fără să mă cunoască de mult timp, m-au cooptat în proiecte superbe unde am cercetat împreună şi am învăţat unii de la alţii. Domnul profesor dr Costin Croitoru care a avut şi are atât de multă încredere în ceea ce fac, încât, cu mult înainte de a termina cercetarea pentru doctorat mi-a promis că îmi va publica lucrarea. S-a convins de capacităţile mele atunci când a participat în comisia de validare a tezei mele. Şi mulţi, mulţi de pe drumul meu al vieţii. Iar persoanele legate de suflet, sunt sora mea Raluca şi prietena mea Daniela care, în ciuda faptului că sunt departe din punct de vedere geografic, sunt aproape de inima mea.

Care este povestea mea? Sunt născută în Iaşi, capitala Moldovei, în anii '80 ai secolului trecut. Am "bătut drumurile" vechiului Ieşi timp de 20 de ani, până la terminarea liceului, a seminarului teologic secţia restaurare lemn policrom, am luat drumul Transilvaniei şi am ajuns la Alba, la facultatea de istorie, secţia muzeologie, acolo unde am prezentat licenţa despre şcolile străine de pictură în pictura moldovenească pe lemn, secolul lui Vasile Lupu. Tot în această perioadă am făcut cunoştinţă cu profesori care mai târziu îmi vor fi supervizorii lucrării de doctorat şi bineînţeles coordonatorul lucrării mele. Teza de doctorat a fost prezentată în aceeaşi Universitate "1 decembrie 1918". Totuşi între licenţă şi doctorat a fost o perioadă de aproape 20 de ani. În această perioadă mi-am găsit dragostea, în Ialomiţa, am fost "adoptată" de Bărăgan, am devenit muzeograf, am devenit mamă de două ori, am devenit expert pe manuscris chirilic şi, din păcate, a trebuit să îmi înmormântez mama, cea care m-a crescut, ne-a crescut, pe mine şi pe sora mea.

Ce te face să simți că îți urmezi drumul tău, autentic?

Iubesc să cercetez şi să aflu cum funcţionează lucrurile în lume. Meseria mea îmi vine mănuşă aş putea spune. Am libertatea, încă, de a îmi alege ce studiez, încăpăţânarea de a duce până la final cercetarea şi puterea de a o prezenta celorlalţi pe înţelesul fiecăruia.

Ce crezi că te diferențiază în felul în care faci ceea ce faci?

Venind dintr-o familie de educatori şi pionieri în educaţie, începând cu străbunica, învăţătoare, străbunicul învăţător, director de şcoală şi profesor de limbi germanice, mătuşa, profesoară în cadrul Colegiului Medical, ajungând la mama, educatoare cu inovaţii în domeniul predării, am învăţat, sau pot spune că am în sânge, metodica predării. Eu sunt doar ghid şi conducător de atelier, dar ştiu două lucruri esenţiale: trebuie să prezinţi pe înţelesul tuturor informaţia obiectivă şi trebuie să respecţi pentru a fi respectat.

De unde vine pasiunea ta? Ți-o amintești din copilărie, de la cineva anume?

Totul a început de la Nenea de la Biserică, cel care mi-a pus în mână o carte veche în chirilică la vârsta de 10 ani. De atunci am învăţat tainele acestui alfabet. Nu ii cunosc numele, dar acest nene avusese grijă de impresionanta bibliotecă a Bisericii comunităţii greceşti din Iaşi. Îmi aduc aminte că m-a luat acasa la el şi mi-a arătat o cameră cu pereţii pliiiini de rafturi cu vechi cărţi aranjate şi îngrijite. În mijlocul camerei era un tetrapod pe care era aşezată Biblia de la Bucureşti de la 1688. El mi-a scris pe o hârtie cu litere mari rugăciunea Tatăl nostru în alfabet latin, iar mai jos în alfabet chirilic. A urmat liceul, acolo unde am desluşit tainele înscrisului manuscris chirilic. Eu doream mult să mă fac medic, apoi restaurator de pictură de şevalet. Mama insista că aş fi bună să mă ocup de cărţi şi documente, cred că a avut dreptate! Astăzi, la locul unde lucrez am grijă de peste 6000 de documente şi 1000 de cărţi din patrimoniul ţării. Sunt expert pe manuscris chirilic şi doctor în istorie cu o lucrare cu o temă ce abordează rolul crucilor nonfunerare de piatră din Bărăgan.

Ce oameni, locuri sau întâmplări ți-au modelat parcursul? Ai avut vreodată sentimentul că alegerea ta nu e „valoroasă” pentru alții? Cum ai depășit acel moment?

Sunt multe momente în viaţă! Dar aşa cum vin, aşa şi trec! Am avut momente când am fost jignită de părerea celorlalţi despre femei, cercetători, istorici şi despre oameni ai muzeelor. Toate categoriile fac parte integrantă din ceea ce cred şi simt. Un om pasionat se simte mult mai jignit decât un personaj care nu şi-a ales meseria sau care nu depune atât de mult suflet. Aş dori să dau un sfat unor astfel de oameni ca mine: Nu vă lăsaţi! Să nu tăceţi! Replicile voastre pot salva moralitatea, respectul şi pot educa o întreagă societate.

Ce înseamnă pentru tine să creezi/ construiești/ descoperi?

Înseamnă să respiri! Înseamnă să fiii dependent de aşa ceva. Aşa cum eşti dependent de oxigen, aşa devii dependent de a creea, a construi şi implicit a descoperi.

Ce vrei să transmiți prin munca ta?

Cunoaştere. Chiar dacă nu m-am aplecat spre ştiinţele exacte, descoperirile mele au adus lămuriri asupra unor situaţii ambigue sau necunoscute până acum. Aici mă refer la transliterarea textelor din alfabetul chirilic, comorile ascunse în colile de hârtie, completarea şi legarea informaţiilor găsite cu lumea actuală. Astfel, doresc să arăt tuturor că noi toţi şi întreaga societate suntem plămădiţi din acţiunile strămoşilor noştri şi, chiar dacă vi se va părea hilar, noi nu suntem buricul pământului ci oameni de încredere ai strămoşilor.

Ai o rutină sau un ritual care te ajută să te reconectezi cu sensul a ceea ce faci?

Nu aş putea spune că urmez o anumită rutină sau ritual, dar, nu de puţine ori, spre disperarea celor din jur, modul meu normal de viaţă este unul "comutat" pe programul cercetare. Astfel când respir, merg, mănânc chiar dorm îmi pun gândurile în ordine şi apar idei şi soluţii.

Ce înseamnă pentru tine să fii vizibilă? E o nevoie, o provocare, o alegere?

Să fii vizibil, pentru mine este o alegere. Provocarea vine în momentul când această vizibilitate creşte alarmant într-un timp scurt. Am ales să fiu vizibilă pentru a transmite ce ştiu pentru că eu consider că toată lumea merită să cunoască trecutul real al strămoşilor. Consider că noi toţi avem de câştigat cu mult mai mult dacă vom cunoaşte evenimentele reale şi modul de coagulare a naţiunii actuale din care facem parte, decât să ne bazăm pe fapte ireale. Din această cauză, construcţia care o pregătesc cu multă atenţie pentru noi toţi este din "piatră" nu din cărţi de joc.

Ți s-a întâmplat să fii subestimată pentru că ești femeie?

Da, de multe ori. Problema este că tragedia nu a fost pentru mine, ci pentru interlocutor. În urma unor anumite experienţe, am ajuns la concluzia că oamenii care jignesc nu strălucesc cu nimic, iar din dorinţa de supravieţuire şi de a se vedea "strălucitor" împroaşcă noroi prin cuvinte urâte sau jignitoare, peste ceilalţi pentru că ei consideră că interlocutorii lor strălucesc prea tare. Aş dori să dau un sfat femeilor în această situaţie: dacă sunteţi subestimate, dovediţi tuturor prin prezenţa dumneavoastră şi prin prestanţă că sunteţi cele mai bune. Vă dau un exemplu: cineva, un personaj aflat în vârful unei ierarhii, în urma unei discuţii, oarecum banale, mi-a spus să mă duc la cratiţă (vechiul light motiv, să spunem, folosit de personajele masculine). I-am răspuns că eu ştiu să fac ciorbă dar dumnealui nu îşi cunoaşte meseria. Consider că este necesar să se stopeze astfel de "mojicii" prin propriile lor arme.

Ce ai vrea să se schimbe în societate pentru ca munca femeilor ca tine să fie mai susținută?

Aş dori ca educaţia să fie axată mai mult pe drepturile oamenilor de a fi egali şi pe învăţarea respectului pentru cel de lângă noi. Cu toate că sunt femeie, în mentalitatea românească, o categorie încă neglijată, nu consider că trebuie să fiu superioară. Susţin mai mult o supremaţie a oamenilor inteligenţi şi dedicaţi, bazată pe respect. Societatea României de astăzi, din păcate, susţine contrariul.

Care e legătura ta cu patrimoniul, cultura, natura, tradiția?

Patrimoniul, cultura, natura şi tradiţia sunt toate legate, se completează şi se întrepătrund. Văd legături invizibile, tipare, le văd ca piese de puzzle care formează întregul, istoria omenirii, relevând unicitatea fiecărui grup uman.

Ce înseamnă comunitatea pentru tine? Ai o comunitate de sprijin?

Nu am o comunitate de sprijin. Vă spun un secret! O formez! O întreţin! O ajut! Comunitatea la care lucrez este formată din oameni dedicaţi care sunt pasionaţi de antropologie şi istorie, care mă ajută şi îi ajut. Nu totul îţi are valoarea în bani. Preţiozitatea şi valoarea legăturilor umane trainice şi de durată nu se pot "traduce" printr-o valoare contabilă ci doar printr-o valoare sufletească.

Ce simți că lași în urmă, ce „fir magic” duci mai departe?

Las un patrimoniu, României îmbogăţit cu peste 250 de bijuterii sculptate. Este vorba de crucile descoperite şi cercetate de mine. Las o istorie incipientă a crucii de piatră nonfunerare din România. Las povestea tragediilor prin care au trecut acestea şi las limbajul comunicat de crucile ridicate peste tot.

Las aceste lucruri ştiind că ai mei copii vor creşte şi vor fi cetăţeni ai acestei ţări.

Dacă ai putea păstra o imagine care te definește, care ar fi aceea?

Mama ghidându-mi mâna care ţinea stiloul ce lăsa urmele de cerneală a primelor litere din viaţa mea.

Dacă ai putea lăsa un mesaj pentru o altă femeie care acum își începe drumul, care ar fi acela?

Fii puternică! Fii obiectivă! Ai încredere în tine şi în puterile tale! Tu eşti purtătoarea şi modelatoarea societăţii de mâine!